ActualitateLocal

Elevii de la Evaluare au trecut testul termoscanerului

La proba de Limbă şi literatură română a Evaluării Naţionale au fost prezenţi 3.503 elevi, 345 fiind absenţi.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui, prima probă de examen s-a desfăşurat în judeţul Vaslui fără incidente.

”Nu s-au înregistrat cazuri de elevi cu temperatura peste maximul admis. De asemenea, nu s-au înregistrat cazuri în care să fie necesară susținerea examenului cu subiectele de rezervă și nici tentative de fraudă. Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura română au fost publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00”, a precizat Gabriela Plăcintă, inspector general la ISJ Vaslui.

Următoarea probă va avea loc miercuri, 17 iunie (Matematică), iar ultima probă, la Limba și literatura maternă, va fi susținută joi, 18 iunie, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.

Primele rezultate vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții sau de reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie 2020.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button