Fără categorie

Mâine debutează Festivalul Umorului ”Constantin Tănase”. Se împlinesc 50 de ani de la prima ediție!

Pandemia de coronavirus a știrbit din amploarea ediției din acest an a Festivalului Umorului ”Constantin Tănase”, una jubileu, ținând cont că se împlinesc 50 de ani de la prima ediție.

Festivalul va debuta vineri, 18 septembrie, în Parcul Copou, acolo unde va avea loc lansarea unui album jubiliar, un jurnal al tuturor edițiilor de festival din 1970 și până azi.

Tot acolo va avea loc și vernisajul unei expoziții, cei prezenți în zonă putând admira caricaturile premiate la concursul de gen, desfășurat de-a lungul celor 50 de ediții.

Expoziții, lansări de carte, premieri se vor desfășura pe parcursul celor trei zile și în alte locații ale orașului: în Centrul Civic, la Muzeul Județean ”Ștefan cel Mare” Vaslui, în holul Primăriei, la Biblioteca Județeană. Nu vor lipsi nici caricaturiștii, care vor executa portrete ”la minut”.

Vedete incontestabile ale Festivalului au fost și vor fi și anul acesta, actorii marilor teatre de comedie. Aceștia vor  evolua pe o scenă amplasată în Centrul Civic. Intrarea în spațiul amenajat este liberă, în limita a 500 de locuri.  În schimb, toate momentele artistice vor fi proiectate și pe un ecran uriaș.

Vineri, seria spectacolelor de teatru se va deschide cu piesa ”Scandal in familie”,  o comedie romantică în regia lui Răzvan Săvescu , pusă în scenă de Wonder Theatre. Din distribuție fac parte Adriana Trandafir, Marius Bodochi, Alexandra Apetrei, Paula Chirilă, Andrei Mateiu, Răzvan Oprea.

O farsă salbatică cu amanți, încurcături, o întâlnire la miezul nopții și un urs flămând. Adică hohote de râs fără întrerupere de la început până la final.

Tot vineri, un al doilea spectacol, ”Fă-mi loc!” ,  regizat de Radu Beligan și pus în scenă de Asociaţia INSPIRA, este un spectacol care ne invită să reflectăm asupra propriei noastre existenţe, dincolo de orice convenienţă socială. Din distribuție fac parte actorii Medeea Marinescu și Marius Manole. 

Sâmbătă,  organizatorii au invitat Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” București și ne invită la  ”𝐓𝐡𝐢𝐬 𝐢𝐬 𝐦𝐲 𝐬𝐨𝐧𝐠 – 𝐒𝐞𝐚𝐫𝐚 𝐚𝐦𝐞𝐫𝐢𝐜𝐚𝐧ă” – un spectacol cu piese de pe coloana sonoră a unor filme și musicaluri celebre, sub conducerea muzicală a dirijorului Constantin Adrian Grigore.

Arii celebre din filme precum ”My Fair Lady” sau  ”Dirty Dancing ” o să vă facă să vă simțiți, mai buni, mai frumoși sau, poate, mai sinceri și mai îndrăgostiți. O seară de neuitat, promit organizatorii!

Duminică, spectacolul „Șlagăre in revenire” readuce în atenția publicului cele mai frumoase cântece din ultimii 60 de ani, create de mari compozitori români ca Horia Moculescu, Marius Țeicu, Dan Dimitriu, Nicolae Caragea. Publicul spectator se va putea delecta cu melodii românești binecunoscute – „Hai coșar, coșar”, „Lalele, lalele”, „Să mori din dragoste rănită”, „Dor de viață”, „Să nu uităm să iubim trandafirii”, in interpretarea artistilor Teatrului de Revista Majestic, printre care Nico, Daniela Răduică, Daniel Iordachioae, Romeo Zaharia.

”Festivalul de Umor “Constantin Tănase”, festival intrat în tradiția culturală a județului, a căpătat o față nouă în ultimii ani, când am remodelat tot ceea ce înseamnă modul de organizare a Festivalului, publicul țintă, modalitățile concrete de prezentare, am mărit numărul zilelor în care se desfășoară Festivalul, astfel încât am ajuns ca în ultimii ani manifestarea să se desfășoare, în permanență, cu sălile pline. Biletele au fost plătite de spectatori, deci nu putem spune că au fost aduși cu forța în incintele în care se desfășura  în mod obișnuit Festivalul, iar asta denotă că am făcut bine ce am făcut. Anul acesta ne-a determinat ca, în condiții diferite de cele în care organizam evenimentul în anii trecuți, să aducem în fața vasluienilor pe cei care au susținut de-a lungul anilor festivalul. Desfășurarea acțiunilor și a spectacolelor va fi, în cea mai mare măsură, în locuri publice. Am invitat câteva trupe cu o valoare confirmată  și sper ca  spectacolele oferite de acestea să fie apreciate de vasluieni.

Sperăm și că măsurile de acum nu vor fi veșnice și vom putea relua desfășurarea Festivalului într-un cadru adecvat, care să dea posibilitatea mai multor trupe de valoare, din țară și din străinătate, să fie prezente la Vaslui. Spun asta, cu atât mai mult cu cât ne-am propus ca ediția viitoare să fie găzduită în sala de spectacole a Teatrului din Vaslui, care va funcționa în cadrul Centrului Cultural ”Dimitrie  Cantemir”. Pas cu pas, ne apropiem de finalizarea lucrărilor la acest centru, fosta Casă a Armatei, și acolo vor fi  acele manifestări ”de debut” ale Festivalului, precum și cele de premiere. Centru va avea o sală foarte frumoasă, atractivă, care va găzdui și stagiunea permanentă a unui teatru experimental, pe care dorim să îl promovăm, dar și a Teatrului ”Victor Ion Popa”  Bârlad, finanțat tot de Consiliul Județean Vaslui.

Am vrut să dăm o față nouă tuturor activităților culturale din județul Vaslui și, iată, la anul, când se va desfășura Festivalul Internațional ”Hora din Străbuni”, organizat  de noi în colaborare cu Primăria Vaslui și alte câteva primării din județ, vrem să inaugurăm și Centrul Cultural ”Dimitrie Cantemir” ”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui. 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button