ActualitateLocal

Primarul de la Miclești a mobilizat zeci de cetățeni, pentru a lichida un incendiu, care amenința pădurea și peste 20 hectare de vie!

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată din localitatea Popești, comuna Miclești.

Incendiul a fost anunțat la 112 de către primarul comunei.
La sosirea primului echipaj de intervenție, incendiul se manifesta pe aproximativ 24 hectare vegetație uscată și exista pericolul de propagare spre plantațiile de viță de vie și pădurea din apropiere.

Vântul și terenul accidentat au pus foarte mari probleme tuturor participanților la intervenție.

Au ars circa 30 hectare vegetație uscată și maraciniș, precum și aproximativ două hectare de lăstăriș și arboret.

De asemenea, a fost degradată o suprafață de aproximativ 6000 metri pătrați plantație viță de vie.

A fost salvată pădurea și o suprafață de aproximativ 20 hectare viță de vie.

La intervenție, pe lângă cei 20 pompieri, au mai participat membrii SVSU Miclești, 30 de cetățeni, 20 reprezentanți ai Ocolului Silvic, polițiști și jandarmi.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost focul deschis în spațiu deschis.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button