Sport

„ Colorează-ţi viaţa altfel, fără droguri, prin sport”

1
În perioada 18- 20 aprilie 2016 s- au desfăşurat competiţiile sportive de baschet, volei, ştafete şi parcursuri aplicative, în cadrul proiectului judeţean „Colorează-ţi viaţa altfel, fără droguri, prin sport” – proiect de prevenire a consumului de droguri în rândul elevilor prin oferirea de alternative sănătoase de petrecere a timpului liber, iniţiat de Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Vaslui în colaborare cu: Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vaslui, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui, Liceul Teoretic ”Emil Racoviţă” Vaslui şi Şcoala Gimnazială ”Alexandru Ioan Cuza” Vaslui.
La competiţiile sportive au participat 250 elevi de gimnaziu şi liceu, 15 cadre didactice şi alţi elevi susţinători ai participanţilor, din 15 unităţi de învăţământ din judeţul Vaslui.
Rezultatele acestor competiţii au clasat pe locul I, la volei, echipa de băieţi de la Colegiul Economic „Anghel Rugină” şi echipa de fete de la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă”; la baschet, echipa de băieţi de la Liceul „Ştefan Procopiu” şi echipa de băieţi de la Şcoala Gimnazială „Constantin Parfene”; la ştafete şi parcursuri aplicative, echipajul mixt de la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” (secţiunea liceu) şi echipajul mixt de la Şcoala Gimnazială „Constantin Parfene” (secţiunea gimnaziu).
Locul II a fost ocupat la volei, de echipa de băieţi de la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” şi de echipa de fete de la Colegiul Economic „Anghel Rugină”; la baschet, de echipa de băieţi de la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” şi echipa de băieţi de la Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare”; la ştafete şi parcursuri aplicative, de echipajul mixt de la Colegiul Economic „Anghel Rugină” (secţiunea liceu) şi echipajul mixt de la Şcoala Gimnazială „Al.I.Cuza” (secţiunea gimnaziu).
Pe locul III s-au clasat la volei, echipa de băieţi de la Liceul „Ştefan Procopiu” şi echipa de fete de la Şcoala Gimnazială „M. Sadoveanu”; la baschet, echipa de băieţi de la Colegiul Economic „Anghel Rugină” şi echipa de băieţi de la Şcoala Gimnazială „Constantin Motaş”; la ştafete şi parcursuri aplicative, echipajul mixt de la Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga” Negreşti (secţiunea liceu) şi echipajul mixt de la Liceul Tehnologic Vladia (secţiunea gimnaziu).
Pe parcursul desfăşurării acestui concurs, reprezentanţii Centrului de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Vaslui au împărţit elevilor participanţi la evenimentul sportiv, materiale informative privind consecinţele consumului de droguri, încurajându-i să opteze pentru alegeri sanogene de petrecere a timpului liber.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button