ActualitateLocal

85 de copii şi adolescenţi au fost adoptaţi de la începutul anului

85 de copii şi adolescenţi au fost adoptaţi în primele zece luni ale anului, la nivelul judeţului Vaslui, aceştia aflându-se în diferite stadii ale procesului de adopţie, potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui.

Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Irina Cîmpeanu, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că s-au făcut încredinţări în vederea adopţiei în cazul a 58 de copii, măsură care este dispusă, potrivit legii, de instanţa de judecată de la domiciliul copilului şi care prevede încredinţarea acestuia la adoptatori pentru o perioadă de cel puţin trei luni.

Totodată, au fost dispuse un număr de 28 de încuviinţări privind adopţia, dintre care 27 pe plan naţional – 22 cu sentinţe definitive – şi una la nivel internaţional. În această etapă a adopţiei, legea prevede că după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti privind încuviinţarea adopţiei, adoptatorul dobândeşte drepturi şi obligaţii părinteşti întocmai ca şi faţă de un copil biologic şi încetează definitiv rudenia copilului faţă de părinţii săi fireşti, fiind emis un nou certificat de naştere pentru copil, în care adoptatorii sunt înregistraţi la rubrica ‘părinţi’.

La nivelul judeţului Vaslui sunt la această dată în evidenţele DGASPC Vaslui 158 de copii adoptabili, iar în cazul a 113 există dosare în lucru în vederea clarificării situaţiei.

De asemenea, specialiştii instituţiei au în monitorizare post adopţie 68 de cazuri şi au eliberat 27 de atestate pentru familii apte să adopte, în timp ce alte 16 familii sunt în continuare în proces de evaluare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button