ActualitateLocal

Video/ Incendiul de la depozitul din Bârlad a fost provocat de un scurtcircuit electric

Incendiul puternic izbucnit marţi noaptea la un depozit de mase plastice din municipiul Bârlad a pornit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric produs la un cablu electric, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Incendiul a fost lichidat după mai multe ore de intervenţie, la faţa locului fiind deplasaţi 68 de subofiţeri şi trei ofiţeri de la detaşamentele Vaslui şi Bârlad ale ISU ‘Podul Înalt’ Vaslui.

”A fost stabilită cauza probabilă de izbucnire a incendiului, şi anume: scurtcircuit electric produs la un cablu electric. A fost încheiat procesul verbal de intervenţie pentru spaţiul de la care a pornit incendiul, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie încheiate procesele verbale de intervenţie şi pentru celelalte spaţii afectate. S-a intervenit cu 13 autospeciale, două motopompe, 68 subofiţeri şi trei ofiţeri. Acţiunea a fost condusă de colonel Niculae Tătaru, inspectorul şef al ISU Vaslui”, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Marius Stanciu.

În urma incendiului nu au fost înregistrate victime, ci doar pagube materiale.

Radiaţia termică a degradat componentele din plastic de la şase autoutilitare şi autoturisme aflate în curtea depozitului afectat de incendiu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button