ActualitateLocal

Un bărbat din Zăpodeni a fost arestat preventiv, după ce a fost prins a doua oară beat la volan

Polițiștii Biroului RutierVaslui au probat activitatea infracțională a unui bărbat de 50 de ani, din localitatea Butucărie, comuna Zăpodeni, bănuit de comiterea infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

 Bărbatul a fost depistat în cursul zilei de Sâmbătă, 28 noiembrie a.c., ora 15.10, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, pe strada Sublocotenent Ioanesei Adrian, din municipiul Vaslui, din direcția Parc Copou spre strada Ștefan cel Mare.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu are eliberat permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.Totodată, întrucât acesta prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la sediul Serviciului Județean de Medicină Legală Vaslui în vederea recoltării de probe biologice.

În data de 28 noiembrie a.c., față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri, bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Vaslui care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului. Bărbatul cercetat a mai fost condamnat de către Judecătoria Vaslui pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button