ActualitateLocal

VIDEO / Doi copii care se jucau în curtea casei, în stare gravă, după ce a căzut un stâlp peste ei

Secția de pompieri Huși intervine la această oră cu două autospeciale și echipaje specializate, la un accident rutier produs în localitatea Șișcani, comuna Hoceni.

În accident este implicat un autocamion și trei persoane, două dintre acestea fiind copii. La intervenție participă o ambulanță și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui.

”La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un camion răsturnat și un stâlp de electricitate rupt, care în cădere a lovit doi copii. Unul dintre cei copii este în stare gravă, fiind diagnosticat cu fractură de bazin și fractură deschisă la unul dintre membrele inferioare. Acesta va fi preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat de urgenţă la o unitate medicală specializată din municipiul Iași. Cel de-al doilea copil va fi transportat de ambulanța SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui”, a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al IJSU Vaslui.

Ambele victime sunt conștiente. Șoferul autocamionului primește îngrijiri medicale de la echipajul ambulanței SAJ Vaslui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button