ActualitateLocal

Tabără pentru 45 de copii premianți la Pădureni!

În aceste zile, la Pădureni, are loc prima ediție a taberei de vară gratuite pentru elevii cu rezultate deosebite la învățătură, organizată de Tineretul Social Democrat, în parteneriat cu Organizația Județeană a PSD.

45 de elevi premianți din 10 comune vor petrece aici, în cel mai plăcut mod, șapte zile din vacanța de vară și vor lua parte la târgul de activități educative special organizat pentru ei. Ateliere de pictură, activități sportive, pescuit, cursuri de chitară, foc de tabără, sunt doar câteva dintre surprizele pregătite participanților!

„Ne-am îndreptat atenția spre copiii cu rezultate bune la învățătură care nu au posibilitatea să treacă prin experiența unei tabere. Aici vor socializa, vor asimila cunoștințe noi, își vor dezvolta creativitatea, sensibilitatea estetică, dar și motivația de a excela la învățătură”, a declarat Vlad Ghețu, președintele TSD Vaslui.

În cea de-a doua zi de tabără, elevii au avut prilejul de a face cunoștință cu ofițerul Marius Ursan, campion national la șah. Șef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi, comisarul șef Marius Ursan este cunoscut pentru implicarea lui susţinută privind cultivarea pasiunii pentru şah în rândul copiilor, precum şi pentru determinarea cu care se luptă pentru a oferi şansa la educaţie copiilor din medii defavorizate.

Pentru câteva ore, tinerii din tabără s-au bucurat de prezența președintelui ACS Gambit Huși, au învățat tainele jocului, și-au perfecționat tehnicile, iar la final au primit diplome, medalii și cupe.

În vizită au fost și o parte din membri Partidului Social Democrat care s-au asigurat că participanții taberei se simt în largul lor. Printre vizitatori s-au aflat deputații Eduard Popica și Irinel Stativă, secretarul de stat Alexandru Andrei, consilierul local Barbu Alexandru și Dumitru Buzatu, președintele Organizației Județene a PSD Vaslui, finanțatorul acestei tabere.

Copiii l-au înconjurat cu zâmbete, mulțumiri și îmbrățișări.

„Eu sunt cel care trebuie să vă mulțumesc, pentru munca și pentru rezultatele voastre deosebite la învățătură. Am organizat această tabără doar ca un umil gest de recunoștință, dar și pentru că voi trebuie să știți că, mai devreme sau mai târziu, orice om care învață cu seriozitate va fi răsplătit într-un fel sau altul. Văd că deja v-ați făcut prietenii noi, care e posibil să dăinuie peste ani, mă bucur că tabăra are utilitate, veți mai avea câteva surprize pe parcursul acestei săptămâni, dar toate la rândul lor. Este o primă ediție a acestui gen de tabără, dar, cu siguranță, văzând entuziasmul vostru, nu va fi ultima. Vă doresc zile frumoase”, a spus Dumitru Buzatu.

Ziua a continuat cu jocuri interactive, iar seara a început cu un concert de karaoke, unde micuții au cântat și au dansat. Până acum au spus că și-au făcut noi prieteni, au avut parte de o mulţime de experienţe şi activităţi noi, dar, cel mai important, se simt plini de încredere!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button