ActualitateLocal

Șezătoare la Muzeul etnografic Solești


A devenit o tradiție ca în fiecare an în anotimpul de iarnă în comuna Solești să se desfășoare șezătoarea „Tradiții în actualitate”. organizată de Primăria Solești, Centrul Cultural ”Elena Cuza” Solești, în parteneriat cu Centrul Creației Populare Vaslui și Palatul Copiilor Vaslui.
La această activitate au participat meșteri populari, membrii ansamblului de cântece și dansuri “Soleștenii”, elevii de la cercul de muzică populară al Palatului Copiilor Vaslui.
Pentru buna desfășurare și reușita acestui eveniment, un rol important l-au avut primarul comunei Solești, Mona Bujor, și viceprimarul Daniel Ababei, care sprijină permanent activitățile culturale din comună.
”La Solești, s-a reînnodat tradiția șezătorilor de altădată, copiii și tinerii având astfel prilejul de a învăța de la cei mai în vârstă diverse meștesuguri populare. Vechile cântece, proverbe sau strigături au reînviat încă o dată, readucând în memoria participanților atmosfera de altădată. Fetele și femeile au lucrat la războiul de țesut, la torsul și scărmănatul lânei, arta împletitului și cusutului, în timp ce bărbații s-au ocupat cu confecționatul hamurilor pentru cai, a opincilor, pisatul grâului la piuă, împletitul rogojinelor din pănuși de porumb uscate”, a spus primarul Mona Bujor.
Pentru a crea un cadru specific, șezătoarea s-a organizat în Muzeul etnografic din localitatea Satu Nou. Camera în care a avut loc a fost împodobitã cu covoare, lăicere, prosoape, carpete, ladă de zestre, toate donate de țesătoarele din satele Solești și Satu Nou. În timpul lucrului, sătenii au cântat piese folclorice vechi, care s-au păstrat până în zilelele noastre, s-au rostit ghicitori, proverbe, strigături, s-a și dansat, ca la o adevărată șezătoare din vechime. Pauzele au fost prilej pentru gustarea diferitelor preparate culinare, atmosfera fiind înveselită de rapsodul popular Ioan Luca, cunoscut pentru abilitatea sa de a cânta din trei instrumente deodată (solz, acordeon și tobă). Anul acesta în cadrul șezătorii au fost prezenți și un număr de 35 de fotografi din județul Vaslui, însoțiți de cunoscutul fotograf profesionist Sorin Onișor, Ciprian Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui și Lucian Onciu, directorul Centrului Creației Populare Vaslui, care au surprins momente frumoase din cadrul șezătorii, iar fotografiile realizate vor fi într-un album foto al județului Vaslui.
Ansamblul folcloric ”Floarea Dorului”, de la Palatul Copiilor Vaslui, au avut un dublu rol, ca meșteri în arta cusăturilor și împletitutilor, dar și oferindu-ne momente plăcute din folclorul local, alături de taraf. Meritul principal îl are profesorul Adrian Călin, care coordonează cu multă dăruire acest ansamblu, dar să nu uităm și de părinții copiilor, care îi sprijină și îi însoțește mereu.
”Șezătoarea a constituit unul din obiceiurile cu rol foarte important în viața socială a satului. Cei tineri au prilejul să preia de la cei mai în vârstă meșteșugurile, cântecele și strigăturile vechi. Îmi doresc ca sătenii din Solești să conștientizeze ce important este să-și țină treze tradițiile și obiceiurile, să-și păstreze hainele de port, uneltele vechi de lucru, iar cele două generații, tineri și bătrâni, să se întâlnească, să lucreze împreună, să povestească, să fie o comunitate închegată. Mulțumesc tuturor care au sprijinit această activitate, în special doamnei primar Mona Bujor și domnului viceprimar Daniel Ababei”, a declarat Costel Adam, directorul Centrului Cultural ”Elena Cuza” Solești.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button