ActualitateLocal

Centenar fără maneliști


Centrul Culturii Tradiționale Vaslui a inițiat un program maraton, alături de directorii de cămine culturale din județ, pentru marcarea centenarului Marii Uniri. Instituția, prin vocea profesorului Dan Ravaru, atrage atenția autoriăților locale să nu arunce cu bani în spectacole cu artiști scumpi și să organizeze întâlniri, la care vasluienii să afle de personalitățile județului, care au contribuit la înfăptuirea actului de la 1 decembrie 1918.
”Sunt binevenite asemenea spectacole, însă lumea trebuie să știe despre ce e vorba. Să lăsăm maneliștii sau nu știu ce artiști plătiți cu mii de lei. Cu acești bani, organizăm zeci de simpozioane, în care să vorbim despre oamenii locului, adevărate personalități ale istoriei naționale. Dacă nici în perioada aceasta a centenarului nu reușim să trezim un pic de patriotism la români, va fi trist. Ar fi bine să susținem asemenea manifestări, în care să fie adus în discuție spiritul de patriotism. Am ajuns să disprețuim națiunea, ne declarăm europeni, iar ideea de român a ajuns să fie disprețuită”, a spus Dan Ravaru.
De altfel, autoritățile vasluiene s-au întrecut în elaborarea de evenimente, care să marcheze Centenarul, majoritatea optând pentru organizarea de simpozioane, expoziții tematice și momente artistice.
”Dacă am adăuga activitățile bisericii, școlilor și bibliotecilor comunale, ar fi un tablou complet. Noi ne dorim o întâlnire cu primarii, pe care sperăm să o organizăm în cel mult două luni, pentru a discuta la modul serios despre ceea ce înseamnă Centenar. Ne dorim o reabilitare a monumentelor istorice, mai ales a celor comemorative, legate de primul război mondial. Apoi, vrem să dăm numele unor personalități locale la o serie de instituții. Puține județe se laudă cu un mareșal și 14 generali în primul război mondial”, a mai declarat Dan Ravaru.
Pentru Primul Război Mondial, Vasluiul a dat un mareșal – Constantin Prezan, și 14 generali. La Vaslui s-au născut trei – Ioan Rășcanu, Nicolae Petala și Nicolae Batâr, iar la Bârlad, alți șapte – Nicolae Argerescu, Constantin Diaconescu, Traian Epure, Gheorghe Boureanu, Lascăr Caracas, Teodor Deciu și Constantin Palade. Județul mai are un general din Bârzești – Constantin Frimu, unul din Băcani – Gheorghe Naumescu, unul din Fruntișeni – Gheorghe Negrescu (primul general de aviație al Armatei Române), și unul din Huși – Dumitru Strătilescu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button