ActualitateLocal

Jandarmii în acțiune!


În perioada 20-23 iulie, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, au acționat pe raza județului pentru asigurarea ordinii și liniștii publice precum și pentru prevenirea și combaterea fenomenului contravențional și infracțional.
Astfel, în 20.07.2018, jandarmii au asigurat măsurile de ordine la manifestările religioase prilejuite de ziua Sfântului Ilie, la mănăstirea din localitatea Florești unde au participat aproximativ 2000 de cetățeni.
Tot în data de 20.07.2018, cu ocazia manifestărilor cultural-artistice prilejuite de sărbătoare satului, lucrători din cadrul inspectoratului, care asigurau ordinea publică în localitatea Tăcuta , au intervenit și au aplanat un conflict spontan izbucnit între două grupuri de tineri din sate vecine. Aceștia au fost sancționați conform legii nr. 61 din 27 septembrie 1991 (*republicată*), pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice*).
În data de 21.07.2018, la ora 12.20, lucrători din cadrul Detașamentului 3 Jandarmi Bârlad, au fost sesizați de către numitul O.D. din municipiul Bârlad, despre faptul că în zona sucursalei unei bănci, două persoane de sex feminin i-au sustras portmoneul.
Având în vedere cele sesizate, patrula de ordine publică s-a deplasat la faţa locului, iar după verificările efectuate, a stabilit faptul că numitul O. D. se afla în zona unei unități bancare. Aici erau amplasate mai multe mese improvizate pe care erau expuse diverse produse pentru vânzare, iar în apropierea lui și-au făcut apariția două persoane de sex feminin, îmbrăcate cu fuste colorate.
După puțin timp persoana vătămată a constatat faptul că nu mai are asupra sa portofelul în care avea suma de 103 lei și un card de sănătate. Jandarmii au discutat cu numitul S.V-G, vânzător ambulant, care a confirmat faptul că a văzut persoana vătămată și cele două persoane de sex feminin în zona în care iși desfășura activitatea.
Membrii patrulei de ordine publică au interceptat cele două persoane de sex feminin în zona unei terase, unde acestea consumau băuturi alcoolice, una dintre ele predând de bunăvoie suma de 103 lei persoanei vătămate.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Bârlad pentru întocmirea actelor de constatare.
Așadar, în perioada de mai sus, lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, au aplicat un număr de 35 sancțiuni contravenționale în valoare de 5700 lei, privind încălcări ale normelor de conviețuire socială, 8 persoane au fost conduse la sediul poliției, s-a constatat 1 infracțiune cu 2 autori.
Jandarmii vasluieni fac apel la participanții la manifestările pubice să dea dovadă de spirit pro-civic, să respecte întocmai recomandările organizatorilor și a forțelor de ordine și să apeleze la acestea ori de câte ori sunt martori ai unor fapte ilicite.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button