LocalNaţional

Grindeanu, despre scumpirea rovinietelor: Avem nişte borne pe care trebuie să le îndeplinim în PNRR

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, la Vaslui, că o creştere a preţului rovinietelor este asumată prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi nu poate fi evitată.

„Avem nişte borne pe care trebuie să le îndeplinim în PNRR, că despre asta este vorba, e o lege, care spune de o anumită taxare la kilometru, aşa cum se întâmplă în toată Europa, mai puţin în România. Aceste lucruri se vor întâmpla în viitor, atunci toată această reţea pe care încet, încet, începem să o construim în România şi anume reţeaua de infrastructură rutieră va fi una viabilă. Atâta timp cât avem o bornă în PNRR, la fel cum sunt şi alte borne şi dorim să atragem acei bani despre care vorbim, cred că trebuie să îndeplinim toate aceste ţinte pe care statul român şi le-a asumat”, a menţionat Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a spus că unele lucruri care au fost incluse în PNRR sunt “împotriva statului român”, lăsând să se înţeleagă că responsabili pentru această situaţie ar fi cei de la USR.

“Nu putem să negociem cu Comisia Europeană, pentru că unele lucruri trecute în PNRR – şi nu mă feresc să spun şi nu sunt puţine, de nişte domni care au fost, aşa, câteva luni la guvernare – sunt parcă făcute împotriva statului român. Asta este un adevăr”, a transmis oficialul.

Sorin Grindeanu a fost prezent, marţi, în judeţul Vaslui, unde a avut loc inaugurarea Punctului de Trecere a Frontierei Bumbăta – Leova.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button