ActualitateLocal

Acțiuni pentru siguranța traficului rutier

Peste 25 de polițiști au fost implicați,  la nivel județean, într-un plan de acțiune pentru creșterea siguranței traficului rutier. Polițiștii au desfășurat activități pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule care încalcă regimul legal de viteză.

Au fost verificate 262 de autovehicule și legitimate peste 300 de persoane. Urmare a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 230 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 119.360 lei.

De asemenea, aceștia au reținut 33 de permise de conducere și retras 3 certificate de înmatriculare.   

În cadrul acestui plan de acțiune, din totalul de 230 de sancțiuni contravenționale, 182 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză (dintre care: 26 de sancțiuni pentru încălcarea regimului de viteză cu peste 50 km/h, 27 pentru depășirea cu 41-50 km/h, 42 pentru  depășirea vitezei legale cu 31-40 km/h, 52 de sancțiuni pentru depășirea cu 21-30 km/h și 35 de sancțiuni pentru încălcarea regimului de viteză cu 10-20 km/h). Cele 182 de sancțiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză reprezintă 79,13% din totalul sancțiunilor contravenționale aplicate.

Alte 6 sancțiuni au fost aplicate pentru depășire neregulamentară,  2 pentru defecțiuni tehnice, plus alte 40 de diferite abateri. Mai mult, a fost constatată și o infracțiune la art. 336 (alin. 1) din Codul Penal privind conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar doi conducători auto au fost depistați de două ori, la scurte intervale de timp, încălcând regimul legal de viteză cu peste 50 km/h.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button