ActualitateLocal

Pașaport fals descoperit într-un autocar la Albița

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova asupra căruia au descoperit un paşaport fals.

În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa al I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în ţară, conducând un autocar, cursă regulată pe ruta Chişinău-Bucureşti, un bărbat cu cetățenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 35 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra vehiculului și persoanelor, ocazie cu care a fost descoperit ascuns, în unul din compartimentele autocarului, un paşaport cu însemnele autorităţilor române, având  imprimate datele și fotografia unei alte persoane.

”Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că paşaportul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Cu privire la cele constatate, şoferul autocarului a declarat că transportă documentul în cauză la Bucureşti, la rugămintea unui conaţional, contra sumei de 40 lei, urmând  să-l predea unei persoane ale cărei date nu le cunoaşte”, a spus Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button