ActualitateLocal

Viitor student la Oxford


Vlad Sîmbotin este fascinat de biologie, iar asta se vede şi din cele peste 100 de diplome şi medalii pe care le-a obţinut de-a lungul anilor. Ultimul succes l-a înregistrat la Olimpiada Națională ”Științele Pământului”, unde a obținut o mențiune și premiu special, pentru cel mai mare punctaj la biologie.
Punctaj maxim a obținut și la Olimpiada Naţională de biologie şi va concura cu elevi din toată lumea la competiţia internaţională din Marea Britanie.
”A fost cea mai frumoasă olimpiadă națională la care am participat, a fost deosebit pe de o parte prin prisma rezultatului, care a răsplătit toată munca și pregătirea din decursul anului și, pe de altă parte, datorită numeroșilor prieteni din celelalte județe, cu care am trăit clipe de neuitat. Acum că s-a terminat olimpiada națională și nu mai trebuie să susțin probe de baraj, intenționez ca în următoarea perioadă să mă pregătesc intens, pentru a îmi finaliza cariera de olimpic cu o medalie cât mai valoroasă la olimpiada internațională de biologie din iulie”, a spus Vlad Sîmbotin.
Secretul acestor performanțe constă în ore multe de pregătire: ”învăț destul de mult, în medie, să zic, 4-5 ore, dar înspre probele olimpiadelor se mărește durata, vreo 10 ore uneori, e program ceva mai intens, dorm destul de puțin”.
Cu toate acestea, Vlad are timp și de relaxare, ieșind frecvent în oraș cu prietenii, joacă tenis și cântă la chitară
”Mereu avea întrebări, mereu mă suna, mereu îmi trimitea mailuri sau mesaje… dar aici cum este? că aici spune într-un fel, aici în alt fel …și am observat că este interesat, foarte dornic să afle mai mult, să reușească”, a spus profesoara Geanina Romașcu, cea care se ocupă de pregătirea lui Vlad Sîmbotin la biologie.
După bacalaureat, elevul vasluian se va înscrie la Facultatea de Biologie a Universităţii Oxford, din Marea Britanie. Visul lui este să rămână acolo şi să devină cercetător.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button