ActualitateLocal

Domnitorul Cuza, în mijlocul vasluienilor


Vasluienii au avut parte de un festin cultural, Primăria Vaslui organizând un spectacol artistic de înaltă ținută, dedicat Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859.
În centrul oraşului, actorii Teatrului “V.I. Popa” Bârlad au punctat evenimentul prin sceneta “Moş Ion Roată şi Unirea”, domnitorul Alexandru Ioan Cuza reușind să adune zeci de vasluieni pentru a aduce un omagiu celui care a pus bazele statului român modern.
”Se împlinesc 159 de ani de la Unirea Principatelor Române, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Anul 1859 a reprezentat un punct de însemnătate crucială în istoria românilor și primul pas important în direcția înfăptuirii statului național român. Dezvoltarea și întărirea noului stat național modern, ca urmare a marilor reforme din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, au contribuit la pregătirea următoarelor momente istorice, cum ar fi cucerirea Independenței de stat și marea unire de la 1 decembrie 1918. Așadar, suntem datori să omagiem eforturile personale și colective ale generației Unirii”, a precizat prefectul Eduard-Andrei Popica.
A urmat recitalurile Rapsodiei Vasluiului, Hora Vasluiului, solistului Alexandru Brădățan și grupul ”Ștefan Vodă” din R.Moldova, peste 1000 de vasluieni aplaudând programul artistic oferit. În final, autorităţile locale au dansat alături de spectatori Hora Unirii.
În discursul pregătit cu această ocazie, primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, a vorbit despre lecția predată de înaintași: ”Lecția cea mai însemnată a acestei uniri, pentru noi, cei de azi, este cea oferită de curajul și determinarea de a crede într-un proiect care construiește națiunea modernă și dă sens istoriei. Aniversarea Unirii de la 1859 ne amintește de aceste idealuri, cât și de responsabilitatea noastră de a acționa în interesul națiunii, de a exprima și de a realiza aspirațiile românilor”.
Toate acţiunile au fost organizate de Primăria Vaslui, Consiliul Judeţean şi Centrul Creaţiei Populare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button