ActualitateLocal

Cod roșu: un tânăr mort într-un accident rutier. Alte 8 persoane au ajuns la spital!

Începând cu ora 03:20, Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale pentru descarcerare, trei ambulanțe SMURD și echipaje specializate, pentru asigurarea zonei, descarcerarea, evacuarea, evaluarea și acordarea primului ajutor calificat victimelor unui accident rutier produs pe DE 581, în localitatea Simila, comuna Zorleni, în dreptul pensiunii “MIRA”.

La intervenție au participat patru echipaje și tot atâtea ambulanțe aparținând SAJ Vaslui.

În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau nouă persoane (șapte persoane se aflau într-un autoturism, alte două fiind în cel de-al doilea autovehicul), între care și doi minori.

La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate, două dintre victime fiind încarcerate, și în stare de inconștiență, un bărbat în vârstă de 19 ani aflându-se în stop cardiorespirator. Victimele au fost descarcerate, concomitent fiind începute și manevrele de resuscitare.

O victimă în vârstă de 19 ani a fost resuscitată, aceasta a răspuns pozitiv manevrelor, ulterior fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

După stabilizare, victima a fost transferată la o unitate medicală din municipiul Iași. Din nefericire, cea de-a doua victimă descarcerată, un bărbat în vârstă de 19 ani, nu a răspuns pozitiv manevrelor pentru resuscitare, medicul fiind nevoit să declare decesul.

Celelalte șapte victime aflate în cel de-al doilea autoturism, s-au autoevacuat, însă prezentau multiple traumatisme. Victimele cu vârste cuprinse între 7 și 24 ani, au fost evaluate, au primit primul ajutor calificat, ulterior fiind transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad.

Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de reprezentanții instituțiilor abilitate innacest sens.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button