ActualitateLocal

Spectacol de teatru cu actori de liceu


22, 23 și 24 pot fi zile de teatru pentru vasluieni. Sala Studio a Casei de Cultură “Constantin Tănase” va găzdui în aceste zile, de la orele 19.00, Zilele Teatrului Tânăr. Tineri vasluieni între 16 și 20 de ani, actori în formare, vor pune în scenă o piesă de teatru, “Încerc și tot în cerc”, bazată pe propriile experiențe de viață.
În cei cinci ani de când se joacă, piesele tinerilor vasluieni care au primit ajutorul unor oameni de teatru vasluieni cunoscuți, Vera Ion și regizorul Sorin Poamă, au avut succes în rândul publicului vasluian. Scenariile sunt scrise chiar cu ajutorul tinerilor aspiranți la a deveni actori și se bazează pe experiențele personale.
Lucian Onciu, directorul Centrulul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) a pus în operă un proiect de promovare a teatrului în rândul tinerilor din care în viitorul apropiat se va putea recruta o trupă de teatru pentru municipiu Vaslui.
În acest an, noua piesă, “Încerc și tot în cerc”, va fi prezentată în premieră cu ocazia Zilelor Teatrului Tânăr. Este povestea a doi tineri vasluieni provenind din medii diferite, unul de la țară, altul de la oraș, animați de dorința de a urma facultatea de actorie.
“Totul vine din realitatea lor, a tinerilor, din felul în care aceștia privesc problematica socială din jur și lucrurile care-i reprezintă. Scenariul, unu cu totul original, a fost realizat în atelierul nostru “Scrie pentru sine” și este o contribuție colectivă a acestor tineri, mie revenindu-mi doar rolul de a aduna gândurile lor și a le canaliza într-un tot coerent. Sunt încântat de oamenii pe care i-am găsit aici, împreună cu care putem închega o trupă de teatru, și, sunt sigur, unii dintre acești tineri vor ajunge cândva să joace pe scene importante ale teatrului românesc”, a spus regizorul Sorin Poamă
“Aceasta a fost și ideea, să încurajăm tinerii să se descopere pe sine și să-și exprime liber talentul de actor. Sunt sigur că, în viitor, vom reuși să avem o trupă de teatru formată din artiști locali, și chiar și unii dintre cei care acum au deja o carieră în acest domeniu vor fi bucuroși să ni se alăture în acest proiect. Publicul vasluian merită acest lucru, iar felul în care îmbrățișează spectacolele prezentate în cadrul Festivalului de Umor “Constantin Tănase” sau cu alte ocazii, dovedește acest lucru”, a declarat Lucian Onciu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button