ActualitateLocal

Peste 100 de vasluieni amendați pentru nerespectarea măsurilor anti-Covid!

Peste 450 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au acționat în ultimele 48 de ore, la nivel județean, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară în contextul pandemiei Covid-19.

În vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2, Inspectoratul de Politie Județean Vaslui, cu sprijinul Instituției Prefectului – Județul Vaslui,  Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, Poliției Locale și al Direcției de Sănătate Publică Vaslui, au intensifiat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Au fost derulate 15 misiuni specifice și acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate în mod special centrele comerciale și zonele adiacente, zonele aglomerate, piețele, târgurile, restaurantele și terasele, precum și mijloacele destinate transportului de persoane.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate peste 60 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, peste 165 de mijloace de transport persoane (dintre care 72 destinate transportului în comun de persoane) și au fost legitimate peste 1075 de persoane.

Echipele de control au depistat 74 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/2020, cu amenzi în cuantum de 13.500 lei.

Totodată, polițiștii au depistat și 27 de persoane care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație, pentru acestea fiind aplicate sancțiuni în cuantum de 9.500 lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button