ActualitateLocal

Facturi comerciale falsificate, depistate în P.T.F. Albița


Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița – I.T.P.F. Iaşi împreună cu inspectori vamali au descoperit, ascunse în bagajele unui tânăr, 24 de facturi comerciale falsificate.
În ziua de 22 mai a.c., în jurul orei 17.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, cetățeanul român Adrian G., în vârstă de 32 de ani, pasager într-un microbuz marca Mercedes înmatriculat în Lituania.
În baza profilului de risc, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali, a efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport și persoanelor, ocazie cu care a descoperit, în bagajele lui Adrian G., un număr de 24 facturi comerciale care aveau aplicate ştampilă cu inscripţia TAX FREE.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea facturilor, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că ştampila aplicată pe respectivele facturi nu îndeplineşte elementele de siguranţă ale uneia autentice.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la falsificarea de instrumente oficiale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button