Mâine, la Sala Arta a Muzeului Judeţean “Ştefan cel Mare” Vaslui, începând cu ora 12, are loc vernisajul expoziţiei temporare “O istorie a leului românesc”. Evenimentul se adresează celor interesaţi în a cunoaşte evoluţia leului românesc în cei 149 ani de existenţă. Cei prezenţi vor putea admira monede şi bancnote care au circulat pe teritoriul României, aparţinând colecţiei de numismatică a muzeului vasluian.
Colecţia marchează evoluţia monedei naţionale, de la primele încercări din timpul domniei lui Cuza, până la perioada regilor Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea şi Mihai I al României.
Cea mai veche emisiune de monede cunoscută pe teritoriul României a fost pusă în circulaţie prin anul 480 î.Hr. Este vorba despre frumoasa drahmă de argint, emisă de cetatea Histria, reprezentând un vultur cu un delfin în gheare – stema respectivului polis.
După întemeierea celor două ţări Române în secolul al XIV-lea, domnitorii acestora emit monede cu însemne heraldice şi cu simboluri ale suveranităţii lor.
În ţara Românească, primele monede (ducaţi şi dinari de argint şi bani – moneda divizionară) sunt bătute de Vladislav Vlaicu, având pe ele stema ţării, acvila cruciată. Câţiva ani mai târziu, Petru Muşat, domnul Moldovei, face acelaşi lucru, punând în circulaţie groşi de argint.
Proiectul punerii în circulaţie a unei monede româneşti, care să înlocuiască amalgamul banilor străini care circulau pe teritoriul ţării noastre, s-a lovit de la început de opoziţia încăpăţânată a Austriei şi a Imperiului Otoman. Acesta din urmă, după ce contestase dreptul României de a bate monedă proprie, a sfârşit prin a accepta această idee, dar a pus condiţia ca pe leii româneşti de aur şi de argint să apară şi un simbol otoman.
Legea monetară adoptată la 22 aprilie 1867 instituia leul ca monedă naţională, egal cu 100 de bani (monedă divizionară). Un leu românesc cântărea cinci grame de argint, sistemul monetar fiind bazat pe bimetalismul aur-argint.
