ActualitateLocal

Duminică, Ștefan cel Mare va fi comemorat la podul de la Cănțălărești

Primăria și Consiliul Local al comunei Ștefan cel Mare organizează duminică, 5 iulie 2020, la statuia voievodului Ștefan cel Mare din satul Cănțălărești, lângă Podul de piatră, un eveniment dedicat comemorarii a 516 ani de la trecerea in neființă a domnitorului Stefan cel Mare.

”Desi an de an la aceeași dată sarbătoream și Ziua Comunei, anul acesta nu vor mai fi posibile și alte manifestări din cauza Stării de alerta din aceasta perioada, cauzata de raspandirea virusului Covid-19”, a spus primarul Mihai Moraru.

Evenimentul va incepe la ora 8:30, cu o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți condus de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, urmată apoi de un concert susținut de corul „Dignus est”, al Episcopiei. După alocuțiunile oficialităților, invitaților și depunerea de coroane, actori ai Teatrului „V. I. Popa” din Bârlad vor interpreta o scenetă de evocare a personalității voievodului Ștefan cel Mare.

Participanții la manifestare sunt rugați să respecte, pe întreaga desfășurare a suitei de evenimente, regulile de distanțare socială.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button