ActualitateLocal

Sprijin de minimis pentru culturile de cartofi și usturoi

Începutul verii le aduce fermierilor noi ajutoare de la stat: 3.000 de euro pe hectar, pentru culturile de usturoi și 200 de euro pe hectar, pentru cele de cartofi. Guvernul vrea, astfel, să crească oferta de legume autohtone pe o piață dominată de importuri.

Subvențiile sunt binevenite, mai ales pentru cei care cultivă usturoi, o afacere foarte profitabilă, spun agricultorii:

„Anul trecut am obținut un preț mediu de 12 lei pe kilogram. Imaginați-vă că nu există o altă cultură la fel de benefică care să îți aducă un aport financiar atât de mare ca cultura de usturoi”.

Pe lângă culturile de usturoi, vor fi acordate subvenții și pentru cartofi, e drept, mult mai mici: 200 de euro pe hectar.

Cele două culturi au avut un regres înregistrat în ultima perioadă de timp. Și prin stimularea pe care am făcut-o, spun eu, permanent și insistent cu sume corespunzătoare, suprafața a reușit să crească în România”, a precizat Petre Daea, ministrul Agriculturii.

Fermierii care vor să primească bani prin noile scheme de minimis trebuie să depună dosarele la direcțiile agricole județene.

Pe 19 mai este termenul limită pentru cartofi, iar pe 31 mai, pentru usturoi.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button