ActualitateLocal

Fata care a mers singură la Poliţie pentru a anunţa că a fost violată şi bătută cu biciul de tatăl său, dată în grija bunicii


Adolescenta din localitatea Simila, judeţul Vaslui, care a mers singură la Poliţie pentru a reclama că a fost bătută cu biciul şi violată de tatăl său a fost dată în grija bunicii materne. Alţi nouă copii minori au rămas în familie, situaţia fiind monitorizată de autorităţile locale, dar şi de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui.
”La acest moment, soluţia cea mai protrivită în interesul superior al copilului este aceea de a rămâne în cadrul familiei extinse, în care a fost deja securizată, şi de a o menţine în mediul său de apartenenţă, respectiv şcoală, prieteni, rude. Fata nu a greşit cu nimic, fiind totodată inclusă într-un program de consiliere psihologică”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.
nspectorii DGASPC monitorizează în continuare situaţia din familia respectivă întrucât acolo mai sunt nouă copii minori, între care unii de vârstă foarte mică, până în 2 ani.
Deocamdată, specialiştii consideră că nu se impune separarea copiilor de familie.
Pe de altă parte, anchetatorii au descoperit că bărbatul acuzat că şi-a bătut fata cu biciul şi ar fi violat-o anul trecut este recidivist. El a fost închis în trecut, pentru doi ani şi jumătate, după ce şi-a bătut socrul care ulterior a decedat.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button