Local

Intoxicaţi cu monoxid de carbon

soba
O familie întreagă din localitatea vasluiană Iezer, Între care şi doi copii de şapte şi nouă ani, au ajuns cu ambulanţele la spital, joi dimineaţă, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon de la o sobă lăsată nesupravegheată pe timpul nopţii.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, solicitarea pentru intervenţia cadrelor medicale la numărul de urgenţă 112 a fost făcută de către tatăl celor doi copii, care, iniţial, a spus că este singura persoană ce necesită acordarea de îngrijiri medicale.
Ulterior, bărbatul a constatat că şi soţia şi cei doi fii ai lor se simt rău, motiv pentru care la intervenţie au fost trimise două ambulanţe pentru preluarea celor patru persoane.
“În momentul în care s-a trezit dimineaţă, bărbatul a acuzat o stare generală de rău din cauza lipsei oxigenului din camera în care dormea cu soţia şi cei doi copii. Toate cele patru persoane au fost diagnosticate cu intoxicaţie cu monoxid de carbon, fiind transportate la Spitalul de Urgenţă Bârlad pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat, joi, pentru News.ro managerul SAJ Vaslui, Aurora Popa.
Incidentul s-a petrecut în urma acumulării de monoxid de carbon în camera în care dormeau părinţii şi cei doi copii, primele date indicând că jarul căzut din sobă pe un covor a produs mult fum.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button