A fost prins autorul unei tâlhării produse în luna decembrie a anului trecut

Polițiștii bârlădeni au identificat o persoană bănuită de săvârșirea unei tâlhării calificate,  în municipiul Bârlad, județul Vaslui.

Polițiștii  Biroului de Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au identificat și documentat activitatea infracțională a unui bărbat, în vârstă de 36 de ani, din municipiul Bârlad, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în data de 15 decembrie 2021, ora 18:30, persoana bănuită de comiterea infracțiunii ar fi deposedat, prin violență, un tânăr de 19 ani, de o sumă de bani. Infracțiunea s-ar fi produs pe strada Petru Rareș din municipiul Bârlad.

În aceeași cauză, bărbatul este cercetat și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice, infracțiuni săvârșite în luna iulie 2021 în municipiul Bârlad.

În cursul zilei de Vineri, 4 februarie 2022, în baza probatoriului administrat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad a luat față de bărbat măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore. Ulterior, acesta a fost prezentat Judecătoriei Bârlad cu propunere de arestare preventivă, instanța a admis solicitarea și a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată, ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Problemele persoanelor seropozitive, discutate în cadrul dezbaterii „Nu-ţi feri privirea!”, organizată de Asociaţia „Iris”

Problemele persoanelor seropozitive din judeţul Vaslui au fost discutate, joi, în cadrul unei dezbateri organizate …

Un moldovean a fost prins la Albița cu 80.000 de euro și 70 de pachete cu țigări

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit la …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *