Bani mai mulți pentru bursele școlare aferente semestrului 2 al anului școlar 2020-2021

În ședința de joi, 25 februarie, consilierii județeni au pe ordinea de zi proiectul privind stabilirea numărului și a cuantumului burselor școlare aferente semestrului 2 al anului școlar 2020-2021.

Astfel, bursele de merit vor ajunge la 650 lei lunar, iar cele de studiu și ajutor social vor fi de 500 lei lunar.

Pentru cele patru școli din subordinea Consiliului Județean Vaslui (Centrul Școlar de Educație Incluzivă ”Constantin Pufan” Vaslui, Centrul Școlar de Educație Incluzivă ”Elisabeta Polihroniade” Vaslui, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Negrești, Școala Profesională Specială ”Sf. Ecaterina” Huși) au fost atribuite 259 de burse, din care 79 sunt de merit, 11 de studiu și 169 burse de ajutor social.

”Acordarea acestor burse reprezintă o formă de sprijin, vizând atât protecția socială, cât şi stimularea elevilor, înscriși în învățământul special, care obțin rezultate foarte bune la învățătură şi disciplină. Fondurile necesare pentru acordarea de burse școlare se ridică la nivelul sumei de 1.582.500 lei și vor fi prevăzute în bugetul local al județului Vaslui, pe anul 2021”, a precizat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

45 de unităţi şcolare vor funcţiona în scenariul roşu de săptămâna viitoare

45 de unităţi de învăţământ din judeţul Vaslui vor funcţiona în scenariul roşu de la …

Trei accidente ciudate în mai puțin de o oră

Astăzi, ambulanțierii au fost solicitați să intervină la trei evenimente rutiere ciudate, în mai puțin …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *