ActualitateLocal

Ziua cu cele mai puține amenzi de la intrarea în vigoare a ordonanțelor militare

Ieri, polițiștii vasluieni au aplicat doar 50 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 54.000 lei persoanelor care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei.

Este ziua cu cele mai puține amenzi de la intrarea în vigoare a ordonanțelor militare.

De asemenea, jandarmii vasluieni au constatat 2 contravenții și au aplicat 2 sancțiuni, valoarea acestora fiind de 2.200 lei.

Curtea Constituțională a anunțat într-un comunicat că OUG 34/2020, care majorează nivelul amenzilor pentru încălcarea ordonanțelor militare, „este neconstituțională, în ansamblul său”, pentru că, legiferând în zona restrângerii drepturilor și libertăților fundamentale, trebuia să fie adoptată sub formă de lege, conform Constituției.

De asemenea, dispozițiile art.28 din OUG 1/1999 (articol care stabilește amenzi pentru încălcarea stării de urgență), sunt neconstituționale, pentru că nu definesc faptele care sunt pedepsite și ni nu stabilesc clar nivelul amenzilor, lăsând la latitudinea agentului constatator să decidă ce amendă dă.

Pe de altă parte, dispozițiile art.14 lit.c1 ) – f) din OUG 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, precum și ordonanța de urgență, în ansamblul său, sunt constituționale.

Decizia CCR nu anulează automat amenzile date. Ele trebuie contestate în instanță de către cei care au fost amendați.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button