ActualitateCulturaLocal

Evenimentul „Joia Verde” de la Valea Mare a ajuns la a VI-a ediție

Sute de localnici și nu numai s-au adunat la intrarea în localitatea Valea Mare, comuna Ivănești pentru a participa la un eveniment de tradiție, intitulat ”Joia Verde”, menit să-i evidențieze pe instrumentiștii de la formațiile de fanfară din localitate.

Anul acesta, manifestarea a fost mutată duminica, din cauză că joi a plouat, fiind imposibil de organizat, mai ales că locația a fost în aer liber.

„Felicitări organizatorilor pentru că promovează acest eveniment an de an, iar muzica de fanfară recapătă faima de odinioară, Valea Mare fiind recunoscută peste tot în țară, prin lăutarii vestiți de aici. Astăzi, vedem pe scena acestui eveniment noi generații de instrumentiști, care vor revitaliza cu adevărat muzica de fanfară din județul Vaslui. Mult succes tuturor”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Valea Mare a adus faimă comunei Ivănești prin muzica de fanfară, iar primarul Vasile Novac a reușit să închege noi formații de fanfară, astfel încât această tradiție să nu fie pierdută definitiv.

„Mă bucur că ne-am adunat într-un număr așa mare și în acest an, pentru a fi alături de un brand care face cinste întregii comune. Fanfara de la Valea Mare va avea viitor, fiindcă au apărut noile generații care vor duce mai departe ceea ce înseamnă muzica de fanfară. Vremea ține cu noi, pentru a petrece. Trebuie să ne facem timp și pentru asemenea momente, deși avem în derulare multe proiecte, care vor schimba în bine imaginea comunei”, a spus primarul comunei Ivănești, Vasile Novac.

La evenimentul de la Valea Mare, pe scenă au urcat instrumentiștii de la Fanfara Lăutarii, alături de o serie de soliste din sat, iar invitata de onoare a fost cunoscuta interpretă de muzică populară Silvia Ene. De asemenea, Fanfara Rotaria și Formația „Traian Ene” au oferit câteva momente artistice de excepție, răsplătite cu multe aplauze.

„Mulțumesc domnului primar Vasile Novac pentru invitație. Felicit autoritățile locale și județene, care se implică în promovarea acestor tradiții și mă bucur că muzica de fanfară va avea viitor în județul Vaslui, a spus Boby Brătianu, președintele Partidei Romilor – Pro Europa, filiala Vaslui.

Localitatea Valea Mare a devenit vestită prin acești lăutari, localitatea fiind și o importantă sursă de folclor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button