ActualitateLocal

13 viticultori din judeţ vor primi 1.200 de euro pe hectar pentru producţia de struguri de masă

13 viticultori din judeţul Vaslui înscrişi în programul de minimis vor primi 1.200 de euro pe hectar pentru producţia de struguri de masă.

În privinţa producţiei de struguri de vin, viticultorii sunt rezervaţi, seceta excesivă nu a avut un efect prea bun asupra recoltei de toamnă, spun inginerii.

Viticultorii din judeţul Vaslui şi-au arătat interesul pentru programul de susţinere a producţiei de struguri de masă pentru anul 2022.

Până la jumătatea lunii iulie, termenul final de depunere a cererilor pentru obţinerea ajutorului de minimis, s-au înscris în program 13 viticultori din judeţ.

Subvenţia acordată este de 1.200 de euro pe hectar, o sumă care le va fi de ajutor, spun producătorii, care se plâng de faptul că banii cheltuiţi cu lucrările necesare pentru fiecare hectar de viţă de vie aproape că s-au dublat în acest an.

Mai mult decât atât, şi seceta accentuată a afectat producţia. Trebuie spus că valorificarea strugurilor de masă subvenţionaţi în cadrul acestui program se va face până la finele lunii noiembrie, după cum informează Direcţia Judeţeană pentru Agricultură Vaslui. La nivelul judeţului sunt 162 de hectare cultivate cu struguri de masă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button