Ieri au debutat probele scrise din cadrul bacalaureatului de toamnă. Potrivit calendarului, candidaţii au susţinut proba scrisă la limba şi literatura română. La această probă au fost înscrişi 503 candidaţi, însă 89 nu s-au mai prezentat la examen.
Pe 24 august este programată proba obligatorie a profilului, iar pe 26 august proba la alegere a profilului.
Rezultatele vor fi afişate pe 29 august, zi în care, în intervalul 16-20 vor putea fi depuse şi contestaţii. Lucrările ale căror note vor fi contestate vor fi reevaluate în perioada 30-31 august, iar pe 1 septembrie vor fi anunţate rezultatele finale.
Pentru a promova acest examen, candidaţii trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii, să susţină toate probele, inclusiv cele de evaluare a competenţelor, iar la cele trei probe scrise să obţină minim nota 5, respectiv o medie de minim 6.