ActualitateLocal

Telefoane nedeclarate descoperite în bagajele unui moldovean

În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 58 de ani, pasager într-un microbuz, cursă regulată pe ruta Chișinău-Iași.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanelor, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunse și nedeclarate, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în bagajele personale ale  bărbatului, zece telefoane mobile.

„Cu privire la bunurile descoperite, acesta a declarat că îi aparțin și că nu știa că există obligativitatea de a le declara autorității vamale în momentul intrării în țară. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura confiscării bunurilor, în valoare totală de 11.000 de lei şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 3.000 lei”, a precizat Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button