ActualitateLocal

Ursul de la Ursoaia s-a mutat în Zona Industrială a Vasluiului: un nou mesaj Ro-alert!

Prezenţa unui urs a fost semnalată, duminică dimineaţă, într-o suburbie a municipiului Vaslui, cetăţenii fiind avertizaţi prim mesaj RO-Alert.

“În această dimineaţă a fost semnalată prezenţa unui urs în Zona Industrială a municipiului Vaslui – cartier Rediu, pe dealul aflat vis-a-vis de fosta fabrică IAMC Vaslui. În zonă au fost deplasate echipaje ale Jandarmeriei Vaslui şi o ambulanţă tip B2. Locuitorii au fost sfătuiţi să păstreze distanţa faţă de animal şi să nu încerce să îl fotografieze ori să îl hrănească”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu.

Autorităţile desfăşoară o misiune de căutare şi capturare a ursului în condiţii de siguranţă.

În cursul zilei de joi, a fost semnalată prezenţa unui urs în localitatea Ursoaia din comuna Ivăneşti. Animalul nu a fost găsit, dar au existat indicii conform cărora patrupedul s-a deplasat într-o pădure din localitatea Gârceni.

De asemenea, pe data de 9 mai, un urs a fost prins într-un laţ, de către localnici, într-o pădure din comuna Oşeşti, autorităţile acţionând pentru eliberarea animalului.

Potrivit autorităţilor, în ultima perioadă în judeţ au existat informaţii care anunţau prezenţa unor urşi, lucru neobişnuit pentru zona Vasluiului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button