ActualitateLocal

Polițiștii vasluieni în mijlocul elevilor din mediul rural

Polițiștii vasluieni continuă acțiunile preventive, pentru ca mediul școlar să reprezinte locul în care se produce și se transmite cunoașterea, se formează competențele cognitive și abilități emoționale, și mai ales înțelegerea raporturilor cu ceilalți și cu sine insuși.

În cadrul activităților organizate în cadrul campaniei Tu știi ce consecințe pot avea faptele tale? Fii informat, alege inspirat!, au fost instruiți un număr de 300 elevi și cadre didactice din cadrul Liceului Tehnologic “Marcel Guguianu” Zorleni, Școlii Gimnaziale nr. 1 Văleni și Școlii Gimnaziale “Cezar Botez” Fâstâci.

De asemenea, polițiștii au desfășurat o activitate si la Școala Gimnazială “Dimitrie Cantemir” Vaslui, în cadrul Programului “Aleg sa-mi pese”, pe tema prevenirii traficului de persoane.

Obiectivele vizate prin desfășurarea activităților cu caracter preventiv au fost prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, prevenirea și reducerea consumului de droguri în rândul elevilor de liceu, prevenirea implicării elevilor în săvârșirea de infracțiuni comise în mediul școlar și conștientizarea regimului juridic al răspunderii penale aplicabile minorului, precum și necesitatea implicării în prevenirea situațiilor în care aceștia pot deveni victime sau autori ale unor infracțiuni.

Polițiștii prezenți la unitățile de învățământ vasluiene au oferit recomandări prin care au urmărit să descurajeze acțiunile cu caracter agresiv, au informat elevii  cu privire la contravențiile și consecințele acestora atunci când sunt săvârșite în incinta unităților de învățământ și au transmis soluții ce pot modela comportamente pro-sociale pentru formarea legăturilor umane.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button