ActualitateLocal

Percheziții la comercianții de mărci contrafăcute din Bârlad

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară.

Ieri, 16 aprilie 2024, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Vaslui au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, la adrese din municipiul Bârlad, județul Vaslui.

Acestea au vizat sediul și punctul de lucru ale unui agent economic și un domiciliu, fiind pus în aplicare și un mandat de aducere în vederea audierii.

În executării mandatelor de percheziție au fost identificate și indisponibilizate un număr de 334 articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, care poartă însemnele unor mărci înregistrate, în valoare de peste 100.000 lei.

„În această cauză sunt efectuate cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”, prevăzută de Legea 84/1998 privind punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.

Ancheta este în curs de desfășurare, fiind continuate cercetările și audierile în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a tuturor persoanelor implicate și dispunerea măsurilor legale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button