ActualitateLocalVideo

Concert pascal de excepție la Vaslui

În a doua zi de Paște, peisajul mirific al Curților Domnești de la Vaslui a fost locația perfectă pentru un concert pascal, organizat de Primăria municipiului Vaslui și Biserica „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”.

Pe scenă au urcat Grupul folcloric „Florea Dorului” de la Palatul Copiilor Vaslui, coordonat de profesorul Adrian Călin, Paula Hriscu și Adrian Naidin.

A fost un moment de o încărcătură emoțională aparte, artiștii reușind să smulgă aplauze prin cele mai înduioșătoare piese din repertoriul muzical religios.

„A fost un eveniment de excepție, iar rugăciunea și cântecele interpretate ne-au umplut sufletele de bucurie. Le mulțumim invitaților momentele oferite, iar vasluienilor le doresc sărbători pascale binecuvântate”, a spus Ciprian-Ionuț Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui.

Identitatea națională, tradițiile, cântecul religios și cel popular, graiul strămoșesc sunt elementele vitale ale acestui neam.

„De aceea suntem datori să le păstrăm esența curată și să le aducem în fața vasluienilor de fiecare dată, cu prilejul marilor sărbători creștine.

În a doua zi de Paște, curtea Bisericii “Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” a devenit neîncăpătoare, acesta fiind cel mai prețios semn de mulțumire al vasluienilor pentru artiștii invitați la un eveniment de excepție”, a completat viceprimarul Lucian Braniște.

Concertul s-a încheiat cu tradiționalul „Hristos a Înviat!”, interpretat de preotul Constantin Mogoș, alături de invitați.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button