ActualitateLocal

Pacient căzut de la etajul IV al Spitalului Judeţean de Urgenţă

Un bărbat a căzut, vineri, de la etajul IV al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui, acesta fiind preluat de cadrele medicale de la Unitatea de Primiri Urgenţe.

Potrivit reprezentanţilor unităţii medicale, bărbatul era internat de o săptămână pe Secţia medicală şi se mai afla împreună cu alte două persoane într-un salon destinat pacienţilor cu COVID.

„Pacientul i-a spus doamnei doctor că ar vrea să plece din spital şi i s-a transmis că acest lucru nu este posibil. Într-un moment în care asistenta medicală a ieşit din salon, pacientul a încercat să coboare de la etaj folosindu-se de nişte cearşafuri legate şi a căzut. A fost preluat de cadrele medicale din cadrul UPU şi este supus unor investigaţii medicale”, a declarat, pentru AGERPRES, managerul SJU Vaslui, Ana Rinder.

Poliţiştii au demarat verificări şi urmează să stabilească împrejurările producerii incidentului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button