ActualitateLocal

Noul bazar al municipiului Vaslui ar putea deveni funcțional din luna noiembrie

După luni întregi de certuri, consilierii locali au aprobat regulamentul privind procedura de organizare a licitațiilor pentru închirierea spațiilor din noul bazar.

Urmează formarea comisiei de organizare a licitațiilor pentru închirierea spațiilor, iar cel mai probabil noul bazar va deveni funcțional în luna noiembrie.

O pondere importantă în repartizarea acestor spații o va avea nivelul chiriei oferite. Cei care vor licita cu suma cea mai mare vor primi punctaj maxim, 40 de puncte.

Altre 30 de puncte vor fi oferite comercianților care vor face dovada că dețin, în contul entității pentru care lucrează, sume ce reprezintă contravaloarea a două chirii.

Al treilea criteriu de departajare a ofertanților va fi cel privind protecția mediului, în sensul că vor fi punctați cu 25 de puncte toți cei care vor depune o declarație pe propria răspundere că în cazul câștigării licitației vor încheia un contract de prestări servicii privind ridicarea deșeurilor cu un operator economic agreat și că prin activitățile desfășurate în noul bazar nu pun în pericol mediul înconjurător.

Comercianții cu o vechime mai mare de un an vor primi 5 puncte, tot atâtea fiind acordate și pentru experiența similară în activitate.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button