ActualitateLocal

Dosare penale pentru vasluienii care comercializau ilegal articole pirotehnice

Astăzi, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Vaslui din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au depistat un bărbat care oferea spre comercializare mai multe articole pirotehnice, pe raza municipiului Vaslui.

Cu ocazia activităților desfășurate, poliţiştii au ridicat în vederea cercetării peste 120 kilograme de materiale pirotehnice, din categoriile F1-F4, deţinute fără drept, de bărbatul de 29 de ani din Lipovăț, județul Vaslui.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Vaslui, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “orice operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept” şi “comercializarea către publicul larg a materialelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni”, prevăzute de art. 37 din Legea 126/1995 privind regimul materialelor explozive, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui.

Ieri, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Vaslui din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au organizat și derulat o acțiune, pe raza municipiul Vaslui, ocazie cu care au depistat un bărbat de 29 de ani, din Vaslui, care oferea spre comercializare mai multe articole pirotehnice, pe o stradă din municipiu.

Cu ocazia activităților desfășurate, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării cantitatea de 8 kilograme de articole pirotehnice, din categoriile F1 și F2, deţinute fără drept. 

Cu ocazia acțiunii, au mai fost identificate și ridicate în vederea confiscării, cantitatea de 120 kilograme de articole pirotehnice, din categoria F3, deţinute fără drept de un bărbat de 54 de ani, din municipiul Vaslui.

Cercetările sunt continuate de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,orice operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept” sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui.

De asemenea, polițiștii specializați din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Vaslui, sprijiniți de polițiști din cadrul Serviciului Rutier Vaslui, au depistat și interceptat, în trafic, o autoutilitară înmatriculată în municipiul București, ce se deplasa pe drumul județean DJ 248, în localitatea Rateșu Cuzei, comuna Rebricea, județul Vaslui.

Cu ocazia efectuării controlului autoutilitarei, au fost identificate un număr de 70 de cutii, în care se găseau peste 1.050 de kilograme de articole pirotehnice, din categoriile P1, F1-F4, cu o valoare de aproximativ 19.000 lei.

Articole pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării, cercetările fiind continuate de poliţiştii specializați din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Vaslui, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”.  

Sub coordonarea Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, poliţiştii au desfășurat peste 30 de acțiuni de amploare în zonele unde existau date că se comercializează astfel de produse.

În urma controalelor efectuate, polițiștii au întocmit 23 de dosare penale pentru săvârșirea unor infracțiuni de nerespectare a regimului materiilor explozive.

Totodată, a fost indisponibilizată în vederea confiscării cantitatea de aproximativ 1917 kilograme de articole pirotehnice, în valoare de peste 90.000 de lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button