ActualitateEducatieLocal

Mâine se deschide Târgul Educațional, eveniment ajuns la cea de-a 25-a ediție

Târgul ofertelor educaţionale, eveniment de tradiţie pentru învăţământul preuniversitar vasluian, reuneşte colegii şi licee teoretice, vocaţionale şi tehnologice care prezintă ofertele educaţionale pentru absolvenţii claselor a VIII-a.

Ediţia din acest an va avea loc joi și vineri, 11-12 aprilie, la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Vaslui.

Deschiderea festivă a evenimentului va avea loc pe 11 aprilie, la ora 9, fiind invitaţi părinţi, elevi, reprezentanţi ai asociaţiilor şi organizaţiilor neguvernamentale din judeţul Vaslui.

În același timp se vor deschide porțile Târgului ofertelor educaționale la Bârlad (Colegiul Naţional „Gheorghe Roşca Codreanu”) și la Huși (Colegiul Naţional „Cuza Vodă”) unde vor fi așteptați elevii, familiile acestora, profesorii din zona Bârlad, respectiv Huși.

Vizitarea standurilor la care vor fi prezentate ofertele educaţionale ale colegiilor şi liceelor din judeţul Vaslui pentru absolvenţii claselor a VIII-a se va realiza pe parcursul celor două zile, între orele 9 şi 15.

„Totodată, continuăm acțiunea „Dai carte, ai parte!”, așa că, elevii din mediul urban care vor participa la eveniment sunt așteptați să doneze câte o carte, susținând acțiunea noastră”, anunță organizatorii Târgului, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Vaslui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button