ActualitateLocal

Inconștiență: Bărbat din Ivănești prins la volan cu alcoolemie record și drogat!

Polițiștii Biroului Rutier Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Toma Caragiu, din municipiul Vaslui, au depistat în trafic și oprit, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din comuna Ivănești, județul Vaslui.

Întrucât conducătorul auto depistat emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1.95 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost testat și cu aparatul drugtest, fiind înregistrat rezultat pozitiv la o substanță psihoactivă.  Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei și a prezenței substanțelor psihoactive în organism.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Rutier Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button