ActualitateLocal

Vasluiul sub cod galben de ger în următoarele patru zile

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de vreme deosebit de rece şi ger persistent, valabilă până sâmbătă pe raza a 13 judeţe, printre care și Vaslui.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 8 -11 februarie, în cea mai mare parte a Transilvaniei, Maramureşului şi Moldovei, vremea va fi deosebit de rece, mai ales noaptea şi dimineaţa va fi ger, iar temperaturile minime se vor situa în general între -25 şi -18 grade.

Meteorologii precizează că nopţile şi dimineţile vor fi, local, geroase şi în restul ţării, astfel că temperaturile minime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între -18 şi -8 grade.

Pentru județul Vaslui, prognoza meteorologică arată că, în intervalul 8 februarie, ora 10:00 – 11 februarie, ora 10:00, vremea va fi rece, geroasă în timpul nopţilor şi dimineţilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între de 0 şi 4 grade, iar cele minime între -13 şi -6 grade.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button