ActualitateLocal

Depozitele de gunoi neconforme din oraşele Bârlad, Huşi şi Negreşti, din judeţul Vaslui, au fost închise

Depozitele de gunoi neconforme din oraşele Bârlad, Huşi şi Negreşti, din judeţul Vaslui, au fost închise, potrivit legii, zonele din jurul acestora vor fi monitorizate în următorii 30 de ani pentru a diminua riscul de poluare.

Problema rămâne însă colectarea selectivă, este mult sub media europeană, iar oamenii se obişnuiesc cu greu cu această metodă.

Ultimele trei depozite neconforme de pe raza judeţului Vaslui, mai exact cele din Huşi, Negreşti şi Bârlad, au fost închise.

Potrivit legislaţiei în vigoare, respectivele depozite vor fi monitorizate cel puţin 30 de ani de-acum înainte, pentru a se avea în atenţie pânza freatică, apele de suprafaţă şi tasarea.

Închiderea tuturor gropilor de gunoi neconforme cu normele Uniunii Europene şi construirea platformei ecologice de la Roşieşti a reprezentat obiectivul de bază al proiectului numit ‘Sistem integrat de management al deşeurilor solide în judeţul Vaslui”, realizat cu peste 40 de milioane de euro, bani europeni în cea mai mare parte. La nivelul judeţului Vaslui, acest sistem integrat de management al deşeurilor este funcţional în prezent şi chiar dacă, aşa cum susţine conducerea Consiliului Judeţean, mai sunt o serie de lucruri de realizat, graţie acestei investiţii, judeţul Vaslui este în prezent un judeţ curat.

Marea problemă care rămâne, însă, este colectarea selectivă a deşeurilor, care se realizează încă într-un procent mult prea mic, sub 3%, faţă de cât impun normele Uniunii Europene.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button