ActualitateLocal

Depozit de furaje făcut scrum la Pogonești!

În această noapte, pompierii militari din cadrul Detașamentului Bârlad au intervenit cu două autospeciale de stingere și echipaje specializate, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un depozit de furaje aflat într-o gospodărie din localitatea Pogonești, comuna Pogonești.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la depozitul de furaje, existând pericolul de propagare la o locuință aflată la circa doi metri de focar.

Pompierii au acționat pe două sectoare de intervenție, primul sector intervenind pentru limitarea și lichidarea incendiului, iar cel de-al doilea sector, pentru protecția locuinței și a unui adăpost de animale.

După aproximativ trei ore de lucru, incendiul a fost lichidat, pompierii reușind sa salveze atât locuința, cât și adăpostul pentru animale. Nu au fost înregistrate victime.

Au ars peste o sută baloți de furaje.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost lucrul cu foc deschis în spațiu deschis.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button