ActualitateLocal

Bărbat reținut după ce a încălcat în mod repetat ordinul de protecție emis împotriva sa

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 58 de ani, din comuna Rafaila, județul Vaslui, cu privire la faptul că, în aceeași zi, concubinul său, un bărbat în vârstă de 56 de ani, din comuna Rafaila, ar fi pătruns fără drept în curtea locuinței sale din Rafaila și ar fi încălcat prevederile ordinului de protecție emis împotriva sa.

Ca urmare a cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești au stabilit că, la data de 18 august 2023, Judecătoria Vaslui a emis împotriva bărbatului de 56 de ani un ordin de protecție, pe o perioadă de 6 luni, prin care bărbatul era obligat să părăsească temporar locuința comună și să păstreze o distanță de minim 50 de metri față de concubina sa și față de locuința acesteia.

Totodată, cercetările au stabilit că, în perioada decembrie 2023 – ianuarie 2024, bărbatul cercetat ar fi încălcat, în mod repetat, măsurile dispuse împotriva sa și ar fi proferat și amenințări la adresa concubinei sale.

În baza probatoriului administrat, la data de 11 ianuarie 2024, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești l-au reținut pe bărbatul  cercetat, pe o perioadă de 24 ore, urmând ca acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button