Sport

Vasluianca Mălina Bichir, bronz în Suedia


Vasluianca Mălina Bichir a contribuit la medaliile de bronz obținute de naţionala de cadete a României (sub 16 ani) la Open-ul European de la Goteborg.
”Sunt fericită că din cele 20 de echipe care au participat la acest turneu, noi am reuşit să urcăm pe treapta a treia a podiumului. Am avut meciuri dificile, contra unor fete cu experienţă şi cu un simţ al jocului bine dezvoltat, dar pregătirea noastră fizică şi tactica împreună cu atitudinea au făcut diferenţa şi ne-au ajutat să câştigăm. Sunt mândră că am reprezentat cu succes România şi îmi doresc ca pe viitor să am rezultate la fel de bune alături de celelalte fete”, a declarat Mălina Bichir.
Handbalista este produs al Liceului cu Program Sportiv (LPS) Vaslui, fiind descoperită de profesorul Sorin Onofrei. Mălina s-a transferat din clasa a șaptea la Danubius Galați, iar în prezent este componentă de bază a Centrului Olimpic de Excelență de la Brașov.
”Mălina s-a pregătit cu mine din clasa a doua și până la finalul clasei a șasea. Cu ea în echipă, am participat la trei turnee finale consecutive. Este o fată muncitoare și va ajunge departe”, a spus Sorin Onofrei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button