ActualitateLocal

Autoturism căutat de autorităţile italiene, despistat de poliţiştii de frontieră huşeni

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Toyota C-HR care figura în bazele de date ca fiind furat din Italia.

În data de 13 octombrie a.c., în jurul orei 22.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieși din ţară, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 38 de ani, care conducea un autoturism marca Toyota C-HR, an de fabricație 2019, cu număr de înmatriculare specific Italiei.

„Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, colegii noștri au efectuat verificări specifice, cu ajutorul expertului Frontex delegat în punct și a specialistului criminalist din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui, ocazie cu care au stabilit că autoturismul este an fabricație 2022 și au identificat seria reală de șasiu. În urma verificărilor suplimentare efectuate, polițiștii de frontieră hușeni au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind furat, semnalare introdusă de autoritățile din Italia începând cu data de 31.08.2023. Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că, la rugămintea unui conațional, transportă autoturismul în cauză dintr-o parcare din localitatea de frontieră Rîșești, judeţul Vaslui, în Republica Moldova. Acesta a mai declarat că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul este furat sau implicat în vreun litigiu”, a declarat Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 150.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button