ActualitateLocal

Autocisterna plină cu motorină, răsturnată la Valea Grecului, a fost mutată într-o zonă securizată

În această dimineață, autocisterna răsturnată în localitatea Valea Grecului, comuna Duda Epureni, a fost repusă pe roți, pompierii procedând mai apoi la sablarea și spălarea carosabilului.

Autocisterna a fost mutată, urmând ca în cursul acestei zile să fie transportată la o societate specializată.

Reamintim faptul că aseară, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Podul Înalt” al Județului Vaslui a intervenit cu șapte autospeciale și o ambulanță tip B2 (EPA), doi ofițeri și 22 subofițeri, pentru un accident rutier produs în localitatea Valea Grecului, comuna Duda Epureni.

O autocisternă încărcată cu 28.000 litri motorină s-a răsturnat în afara carosabilului.

Din autocisternă s-au scurs aproximativ 4.000 litri de combustibil. Nu a izbucnit incendiu și nu au existat victime.

În primele momente ale intervenției, circulația pe DE 581 a fost întreruptă, pentru ca după ora 21:00 aceasta să fie reluată pe un singur sens.

În această dimineață, după ridicarea autocisternei și spălarea carosabilului, circulația a fost reluată pe ambele sensuri.

Autoritățile au fost mobilizate, la fața locului au fost aduse mai multe utilaje și au fost ridicate mai multe diguri pentru a opri scurgerea motorinei pe câmp și infiltrarea în panza freatică.

Motorina din autocisternă a fost transvazată într-o altă autocisternă, în timp ce combustibilul scurs și amestecat cu apă a fost recuperat cu ajutorul motopompelor, pericolul pentru mediu fiind astfel diminuat.

La intervenție au participat efective aparținând ISU Vaslui, IPJ Vaslui, Drumuri Naționale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button