ActualitateLocal

Jumătate din premii au rămas la Vaslui

concurs-pian_juriu
Centrul Cultural ”Alexandra Nechita” Vaslui a găzduit cea de a V-a ediție a Concursului Național de Interpretare Pianistică ”MuzArt”, eveniment organizat de Asociația Culturală ”MuzArt”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Vaslui, Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și Centrul Judetean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Traditionale Vaslui. La concurs au participat 94 de elevi care studiază pianul din diferite județe ale țării, dar și din Republica Moldova.
”Ne-am bucurat când am aflat că vom avea 10 concurenți din Republica Moldova, iar această bucurie a fost și mai mare atunci când am văzut cât de bine sunt pregătiți. Au fost 8 elevi din orașul Chișinău și 2 elevi din orașul Cricova. În concurs au fost 11 categorii de vârstă, începând de la 6 ani, până la 16 ani. Gruparea concurenților, intrarea în concurs, precum și jurizarea acestora s-a făcut în funcție de anul de naștere, dar s-a ținut cont și de anul de studiu. Fiecare concurent a prezentat la alegere una- două lucrari clasice, în variantă originală. La cele 11 categorii de vârstă s-au acordat 34 de Premii I, dintre care 17 au fost obținute de elevi din județul Vaslui”, a declarat Prof.drd. Beniamin Harii.
Primăria Municipiului Vaslui a acordat trei premii speciale pentru cele mai bune trei interpretări din cadrul concursului, concurenților ce au obținut punctaj maxim la categoria lor de vârstă după cum urmează:
– Premiul I pentru cea mai bună interpretare, în valoare de 800 lei, concurentei Cezara-Elena Niță, de la Clubul Artelor din Iași.
– Premiul al II-lea pentru cea mai bună interpretare, în valoare de 500 lei, concurentului Cezar Drumea, de la Școala Populară de Arte din orașul Cricova.
– Premiul al III-lea pentru cea mai bună interpretare, în valoare de 300 lei, concurentului Aurel Puzur, de la Școala ”Alexei Sârcea” din Chișinău.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button